Douglas Devil Eyes Mascara , Review

Chiar daca l-am  avut de ceva vreme prin casa, abia acum cateva saptamani am desfacut Devil Eyes Mascara de la Douglas. 
Prima impresie nu a fost prea buna, am avut impresia ca nu curbeaza si nu alungeste genele, ci doar separa si da ceva volum genelor. Probabil pentru ca l-am folosit imediat dupa ce am purtat prima data in viata gene false si inca eram minunata de efectul acestora si cat de mult schimba genele false un machiaj. 

Dupa ce am vazut pozele before and after mi-am schimbat insa parerea: chiar ofera lungime, volum si indesire. Efectul de curbare eu nu il vad. 
 De efectul total, in comparatie cu alte rimeluri nu sunt 100% multumita, dar totusi este un rimel bun.
Periuta este din plastic, curbata, cu perii mici. Formula destul de lichida, dar se usuca repede pe gene si se poate aplica in 2 straturi maxim, altfel incarca genele prea tare.
Pentru persoanele cu ochii mici banuiesc ca poate fi putin incomoda periuta pentru ca are capul destul de mare. Pentru mine nu este o problema, se potriveste la fix pe forma ochilor mei.

Dupa cum scrie si in descrierea oficiala a produsului, Douglas Devil Eyes este o mascara pentru volum si definire, asa ca daca va doriti un efect de curbare ( adica fix ce vreau eu ) nu il recomand. 

Se demachiaza repede cu apa micelara sau demachiant bifazic. Rezista bine pe gene, nu curge, nu cad brobonele din el, nu irita ochii. Nu am avut probleme cu el. 

Costa 55 de lei si il gasiti in orice magazin Douglas sau online pe siteul oficial aici.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu