Set de Oja Shine & Color de la Flormar nuanta 011 Purple Magnet

Imi plac unghiile cu aspect de gel, dar de fiecare data cand am avut gel pe unghii sau tips cu gel, unghiile mele au avut de suferit si am renuntat repede la ele. Prima data am rezistat 2 saptamani, iar la vreo 2 ani distanta am avut pitici pe creier si mi-am pus iar gel pe unghii. Si de aceasta data am stat vreo luna de zile, dupa care am tras cateva luni bune sa imi revitalizez unghiile. Am incercat si oja semipermanenta care promite sa stea 2-3 saptamani intacta pe unghii, dar mai mult de 8-10 zile nu ma tine. Si intre timp am ajuns la concluzia ca nu merita banii. Daca as avea unghiile perfecte timp de 2-3 saptamani, da, as plati, dar in conditiile in care nu face ce promite, nu vad rostul, asa ca am inceput si am cautat alternative: oja care imita gelul, dar care nu are nevoie de uscare in lampa cu ultraviolete, adica se usuca normal la aer, ca o oja obisnuita. Am incercat ceva de la Essence si Orly, dar nu am fost prea multumita. Din intamplare am primit setul de oja Shine & Color de la Flormar in nuanta 011 Purple Magnet

care promite unghii perfecte pana la 7 zile si am constatat cu placere ca uneori chiar am unghiile intacte pentru 7 zile, uneori mai mult ( pana la 12 zile), alteori mai putin, dar niciodata sub 5 zile. Ma gandesc ca diferenta de timp tine de modul de aplicare, de cat de atenta sunt, daca ating cuticula, de cat timp las straturile sa se usuce intre ele. Oricum eu sunt foarte multumita de acest set de oja de la Flormar si este cea mai buna descoperire cosmetica din ultimul timp pentru mine! 
Setul contine oja propriu zisa si top-coat-ul care ofera stralucirea aceasta sticloasa si rezistenta. Oja trebuie aplicata pe unghia curata, in 2 straturi, cu 2-3 minute intre ele pentru a avea timp destul sa se usuce, iar la final top coat-ul. Trebuie sa recunosc ca aceasta culoare nu este tocmai pe placul meu pentru ca m-am saturat de ea, am prea multe oje grena, burgundy in nuante asemanatoare si simt nevoia de ceva mai vesel. 
 Dar banuiesc ca pana la toamna 011 Purple Magnet o sa intre iar in gratiile mele :)) Imi place mai mult cum se vede oja intr-un singur strat, are o culoare mult mai placuta, mai vie, spre violet, dar din pacate nu este 100% opaca din primul strat, e necesara reaplicarea si astfel culoarea se inchide. Doar ma stiti deja ca sunt mofturoasa. Azi imi place o nuanta, maine nu. Asa ca sunt sigura ca voi reveni la sentimente mai bune fata de ea. Eu oricum deja am cumparat un alt set Shine&Color din cele 15 disponibile. Ghiciti care? 

Aceasta oja se indeparteaza foarte usor cu acetona normala, nu pateaza unghiile si nu am observat alte neplaceri. O curiozitate este ca nu ia mai deloc de pe varfuri, iar cand incepe sa se strice sar mici portiuni de oja de pe langa cuticula, ceea ce ma face sa cred ca este doar vina mea, ca nu o aplic bine! De obicei prima data oja sare de pe varfuri, de pe laterale si apoi de pe langa cuticule daca nu apuc sa le sterg. 

Am incercat acest top coat si cu alte oje, de la alte firme : Farmec, Gabrini, Essense, Flormar, dar alta gama, nu aceasta color&shine si sunt bucuroasa sa va spun ca ofera acelasi luciu si aceeasi rezistenta. Am reusit performanta sa maresc rezistenta unei oje Gabrini de la 1 zi la 8 zile folosing acest top coat! 

Setul de oja Shine&Color se gaseste in toate magazinele Flormar  sau online aici , la un pret de 31 de lei, iar oja se poate cumpara si separat daca doriti sa incercati si alte nuante, fara a mai fi nevoie sa cumparat tot setul, la 19 lei bucata.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu